Între vis, franciză și dragostea de cafea


"Tânăr investitor caut franciză!"


Tânăr sau mai puțin tânăr, m-am hotărât să-mi construiesc o afacere în franciză, din categoria food & beverage.
O cafenea franciza Tucano Cofee.

Iubesc cafeaua cu aroma ei care îmi schimbă pe loc starea transformând-o în una bună, care mă duce cu gândul la cei mai buni și dragi oameni din viața mea, care îmi deschide sufletul și creativitatea.
Așa a început totul: la o cafea.

Stând la o cafenea din oraș cu ceștile aburind pe masă și discutând una alta, subiecte de tot felul, locul aromei de cafea a fost luat de un miros ciudat, greu, urât. Nedumeriți, ne-am uitat în jurul nostru, am descoperit că mai eram doar noi și un tânăr cu laptop-ul și căștile lui.

Ne-am ridicat, am renunțat la cafea și am părăsit locul.
Pe drum am început să ne punem multe întrebări și am început să ne imaginăm cum am fi procedat noi, care ar fi fost preocupările pentru a face plăcut timpul petrecut în cafenea, cum am fi folosit spațiul, ce design, mobilier, ce anume te-ar face să simți exact ce simțeam noi de regulă servind o cafea: liniștea, dragostea, deschiderea, creativitatea. 


Însuflețiți de parcă aveam deja cafeneaua și trebuiau luate urgent măsuri, ne-am întors acasă, ne-am făcut o cafea și am început căutările pe laptop.

Ce căutăm de fapt?

Afaceri de succes. Cafenele. 
Și când aroma cafelei a descătușat imaginația, a fost sclipirea de moment. 
Yeees, am găsiiit: O afacere în franciză. 
Pe francize.ro am găsit și cafeneaua 😊. Se numește Tucano Cofee.
Este exact conceptul care ni-l inspiră nouă o cafenea, o cafea servită într-o cafenea: Love. Peace. Cofee - Dragoste.Pace.Cafea.
Entuziasmul ne cuprinsese la cote atât de mari încât tot ce citeam părea scris de noi sau pentru noi.
Viața ne-a oferit provocări de tot felul, iar ultima ne testase limitele din multe puncte de vedere.
Ne lăsase cu sentimente întărite la capitolul dragoste, respect, încredere, prietenie și loialitate, dar și cu (mari) lacune în buget și sănătate. 
Mai aveam ceva în plus: timp, disponibilitate și poftă de viață.


Studiind ideile de afaceri am aflat că franciza reprezintă rețeta de business testată și al cărui succes a fost demonstrat - vezi McDonald`s -, că în țările dezvoltate din Europa  aceasta reprezintă principala opțiune pentru micii întreprinzători, iar la noi există un potențial foarte mare de dezvoltare, având peste 400 de concepte active în franciză.

Erau referințe bune, dar oare ni se potrivea acest gen de afacere?
În cercetarea preliminară pentru deschiderea francizei am identificat puncte comune - dragostea pentru cafea și oameni, pacea și ambianța locului dar și libertatea, natura și calitatea ridicată a cafelei.

Am trecut la următorii pași - documentarea & informarea despre francizor, analiza financiară de tip profit & buget de venituri și cheltuieli, draftul contractului.
Hmmm, marea provocare!

Ia să vedem condițiile necesare funcționării în cifre.
- Plata pentru franciză 15.000 USD
- Investiții pentru crearea unității business Tucano Cofee 96.000 USD
- Royalty 3,4-4,5% din venituri
- Buget de marketing 1% din venituri
- Suprafața medie a unui cofee shop aproximativ 120 m.p.

Well, cum îmi place mie să spun din propria experiență "informația este putere", deci să pornim în vizită la francizor și să aflăm/validăm dacă teoria coincide cu practica și care sunt avantajele alegerii unei afaceri în franciză și să ne luăm toate informațiile.
Avantajele expuse cu argumente convingătoare cum ar fi 
- model de succes testat pe o perioadă suficientă
- brad înregistrat și protejat
- asistență la transferul de know-how - te învață la început să faci afacerea la fel de bine ca deținătorul conceptului
- asistență pe parcursul desfășurării activității - pentru dezvoltare de produse și servicii noi, comunicare și marketing, perfecționare de proceduri și mod de lucru,
 venitul mediu pe lună și randamentul investiției ne-au convins.
Rezona cu valorile noastre, cu stilul de viață, cu ideile despre oameni frumoși și deschiderea.


Povestea cafenelei Tucano Cofee a fost creată din  dragoste (Love) pentru oaspeții cofee shop-ului, pentru prietenia, înțelegerea reciprocă, din dorința de pace (peace), ambianță caldă, unică în spații care permit să citești, să lucrezi sau să te vezi cu prietenii, un spațiu creativ favorabil realizării ideilor și cafeaua (cofee) de calitate, cultura și tradițiile țărilor exotice cultivatoare de cafea.


Love. Peace. Cofee - filosofia Tucano Cofee ni se potrivea mănușă,
motivele pro sunt convingătoare dar, există un "dar".
Da, totuși există ceva care nu ne permite să ne împlinim visul.
Ne lipseau banii pe care trebuia să îi avem pentru a investi în această afacere/vis, acesta fiind și "minusul" unei afaceri în franciză.
Și pentru că aveam niște prieteni care se aflau în căutarea unei idei în vederea deschiderii unei afaceri, i-am contactat, ne-am întâlnit la o cafea și le-am expus faptele, întreaga situație. 
Dispuneau și de bani așa că i-am convins să pornească ei la drum cu Tucano Cofee până strângem noi banii.

Suntem în cafeneaua prietenilor noștri.
Aroma cafelei Specilty Arabica din boabe culese manual din zonele ecologice ale Africii și atent selecționate, care se ridică din ceștile noastre, atmosfera, muzica, designul, îmi trezesc simțurile.
Deschid laptop-ul și scriu:

"Tânăr investitor caut franciză"...
Visul meu, afacerea la cheie în franciză cafeneaua...
   Love. Peace. Cofee.


Articol scris pentru SuperBlog 2017.



Comentarii

Most important

Cadouri unice & love

Vine, vine, vine Black Friday! Update

Dragostea și apa sunt fresh!

Team building & petrecere la munte

Vis împlinit: Work & travel USA

rankine.ro
smartprotection.ro
answear.ro%20